Regulile generale pentru mersul in coloana moto

Este recomandat ca aceste reguli să fie revăzute înainte de fiecare plecare la plimbare cu motorul. Astfel, se va stabili o bună conduită şi se va circula în siguranţă în trafic.

Nu este o competiţie! Mai ales la plimbările cu începători, motocicliștii avansați sunt rugați să circule cu răbdare, sau în grupuri separate

Când mergi la o plimbare moto, trebuie să anunți organizatorii că:
– ești începător
– ai mai ieșit sau nu din oraș
– ai mers cu viteză menținută constant de …
– ai rezervorul de X litri și un consum de …

De ce e important să anunți? Pentru că:
– trebuie să te poziționezi cât mai în fața coloanei – astfel îți va fi mai ușor să ții ritmul
– viteza de deplasare se va crește treptat, pentru a putea să te acomodezi
– se vor stabili opririle pentru alimentare în funcție de cel mai mic consum

Viteza de deplasare in coloana moto

Viteza de deplasare se va stabili în funcție de cel mai încet dintre începători. Nu uităm de limitele legale de viteză în localitate și în afara localităților și le respectăm.

Personajele din coloana moto

– Deschizătorul de coloană este motociclist avansat care știe să mențină viteza constantă, știe să se uite în urmă să vadă ce fac începătorii și, desigur, știe drumul. :))
– Începătorii circulă cât mai în fața coloanei și ascultă indicațiile deschizătorului și ale avansaților.
– Avansații sunt intercalați printre începători pentru a putea să îi ajute cu menținerea vitezei de deplasare și diverse indicații.
– Închizătorul de coloană se asigură că nu se pierd rățuștele și ajută, când se poate, la depașiri.

Semnalele in coloana moto

Deschizătorul de coloană va comunica 3 informații importante cu semne sugestive ale brațului stâng:
– Când se merge în zig-zag (ridică brațul vertical și îl balansează stânga-dreapta)
– Cănd se merge în șir indian (ridică brațul vertical și îl balansează față-spate)
– Când e cazul să crești viteza, că te-a furat peisajul (rotirea vioaie a brațului)

Alte semnale între colegii de coloană:
– Când colegul din spatele tău merge în linie cu tine, deși coloana e în zig-zag (arăți cu brațul tău stâng direcția pe care ar trebui colegul din spate să se așeze)
– Când colegul din spatele tău a uitat semnalul pornit (cu brațul stâng ridicat, împreunezi și desparți degetele de la palma stângă ca și cum ar vorbi prea mult)
– Când observi o groapă, poți întinde un picior ca să semnalizezi că e ceva de ocolit (deși e usor inutil gestul având în vedere că mergem încet)

Comunicarea aceasta o faci, bineînțeles, dacă poți. Dar dacă ți se comunică ție, e bine să asculți.

Distanța de siguranță in coloana moto

Trebuie menţinută distanţa de siguranţă de 2 secunde între motocicletele care merg una în spatele celeilalte (șir indian).
Aceasta o poți calcula așa: când cel din fața ta trece prin dreptul unui punct fix (clădire/stâlp) numeri ”1 Mississippi”. Când ai spus 2, treci chiar tu prin dreptul punctului fix.

Mersul in coloana moto in zig-zag

Acesta ajută la menţinerea unităţii grupului, asigură suficient spaţiu de frânare şi oferă o vizibilitate bună asupra drumului.

mersul-in-coloana-moto-incepatori-scoala-moto-ami-3

Primul motociclist merge pe stânga benzii, al doilea pe dreapta, al treilea pe stanga, al patrulea pe dreapta, etc.
Stânga și dreapta benzii se iau în calcul ca fiind urmele roților mașinilor. Nu circuli foarte aproape de marginea drumului.

Astfel, distanța de siguranță este menținută la 2 secunde între nr.1 și nr.3, dar și între nr.2 și nr.4, care au linia lor de frânare.
Dacă motociclistul nr. 1 frânează brusc, nr.2 are suficient spațiu de frânare și se va LÂNGĂ nr. 1, NU PESTE nr. 1 😀

Mersul in coloana moto in șir indian

Este folosit atunci cănd fiecare motociclist are nevoie să se folosească de toată lățimea benzii, mai ales pe drumuri virajate, la intrarea şi ieşirea de/pe autostrăzi și pe drumuri cu obstacole. Astfel, fiecare îşi poate alege trasa în viraj și poate ocoli gropile fără să se teamă că intră peste colegul.

mersul-in-coloana-moto-incepatori-scoala-moto-ami-4

Când folosim mersul în șir indian distanța între motociclete va fi de 2 secunde, indiferent că motociclistul nr.1 merge pe linia de stânga și nr.2 merge pe linia de mijloc (după cum impune drumul).

Mersul in coloana moto in intersecții

La semafor, ne putem opri în paralel, 1 cu 2, 3 cu 4, etc, dar nu traversăm intersecţia astfel.
Traversarea intersecțiilor unde trebuie să acordăm prioritate se va face numai când este posibil şi sigur, iar grupul se va restabili după trecerea de intersecţie.

Depășirile in coloana moto

Depăşirea se face rând pe rând, doar cu semnal şi asigurare.
Atenție când revii pe banda 1 după ce ai făcut o depășire:
Menține viteza de deplasare ca să poată intra în spatele tău următorul motociclist. Dacă închizi accelerația când revii pe banda 1, îi poți încurca pe cei din spatele tău.

Siguranța la mersul in coloana moto

Este foarte important să respectăm regulile de circulație și pe restul participanților la trafic.
Astfel, dacă o mașină încearcă să depășească o coloană moto, trebuie să înțelegem că se poată să nu îi iasă ”dintr-o bucată”. Incetinim și lăsăm mașina să intre printre motocilete, pentru a putea face depășirea coloanei din 2 manevre.
Preferăm să le lăsăm spațiu după cum am descris, decât să fim nevoiți să evităm incidente dacă mașina intră forțat printre noi.

Acestea fiind scrise, vă asteptăm cu drag la plimbările Moto Începatori organizate împreună cu Scoala Moto AMI și Grupul Ride&Ride.

Asfalt uscat!
Instructor moto Diana Fota (Porumb)
…din seria Ghidul Motociclistului începător