Plimbare Moto Incepatori – Vama Veche 2012
by Moto Incepatori on Jan 24, 2013 • 11:36 am No CommentsClubul Moto Incepatori a fugit la mareee
Traseu Bucuresti – Vama Veche
Motociclistii incepatori au hotarat sa mearga la mare. Intreg traseul a fost ghidat si supravegheat de intructor si asistat de o masina dotata cu truse de scule si kituri de reparatie si de pana, pentru cazuri de urgenta.
La plecarea din Bucuresti, s-a stabilit ordinea de mers in coloana si viteza cu care se va circula. Instructorul le-a explicat incepatorilor cum sa mentina distanta corecta si constanta unul fata de celalalt. Au fost stabilite tehnicile de depasire si modalitatile de semnalizare a obstacolelor si a urgentelor.
Motociclistii incepatori s-au acomodat cu mersul pe autostrada si cu ce presupune acesta: mentinerea constanta a unei viteze mai mari, curentii de aer mai violenti, alti participanti la trafic ce merg cu viteze foarte mari. Viteza a fost crescuta treptat, pana ce s-a atins viteza legala de mers pe autostrada, astfel incat toturor incepatorilor le-a fost usor sa se acomodeze.
Pe autostrada soarelui, au fost facute mai multe opriri. La fiecare oprire, instructorul a explicat fiecarui incepator in parte ce trebuie sa imbunatateasca sau sa modifice in stilul de mers. Astfel, au imbinat placerea de a se plimba cu motoarele cu utilitatea sfaturilor primite.
Pentru a se acomoda mai intai cu mersul pe motor la drum lung, fara greutate incomoda in spate, in masina de asistenta au fost depozitate si bagajele incepatorilor.