Sfaturi din Ghidul Motociclistului Incepator

ghidul motociclistului incepator - sfaturi utile 2

Daca esti incepatori sau elev la scoala moto, este bine sa citesti sfaturile din Ghidul Motociclistului Incepator

Trecerile de pietoni:
Înainte de trecerile de pietoni fără semafor, vei reduce viteza. Dacă observi un pieton pe trotuar în apropierea trecerii de pietoni, vei încetini preventiv şi te vei pregăti să oprești.

Drum cu o singură bandă pe sens, cu sau fără linie de tramvai: vei opri pentru a ceda trecerea atât pietonilor de pe sensul tău, cât şi celor de pe sensul opus de circulaţie. Vei rămâne oprit până ce pietonul ajunge pe trotuar indiferent de direcție.
În Regulament este menționat că ar trebui să stai oprit numai pentru pietonii de pe sensul tău, însă îți recomand ca, la examen, să îi aștepți de pe o parte pe alta la străzile cu o singură bandă pe sens.

Drum cu mai multe benzi de circulaţie pe sens: tu te afli pe prima bandă pe sensul tău de circulaţie, iar pietonul se află pe prima bandă pe sensul opus, nu este obligatorie oprirea. Dacă pietonul se află aproape de sau chiar la mijlocul drumului, oprești. Rămâi oprit până pietonul ajunge pe trotuar pe sensul tău de circulaţie.

În nicio situație Nu ramâi oprit PE zebră. Când este foarte aglomerat și coloana de mașini se mișcă metru cu metru, se poate să îți vină rândul să avansez, însă să fii nevoit să te oprești PE ZEBRĂ. Nu face asta. Dacă ești oprit pe zebră și pietonul traversează prin spatele tău, se consideră neacordare de prioritate. Te oprești inainte sau după zebră, nu pe ea.

La trecerile de pietoni cu semafor, vei ceda trecerea pietonilor angajaţi în traversare la culoarea verde a semaforului ce se adresează acestora. Rămâi oprit chiar dacă pietonii sunt pe trecere şi nu vor să traverseze, până apare culoarea roşie a semaforului pietonilor.
Dacă un pieton a început traversarea pe verde și încă nu a terminat de traversat când se face roșu, rămâi oprit și aștepți să ajună pe trotuar/scuar.

Oprirea şi plecarea de la semafor:
La culoarea roşie sau galbenă a lămpii semaforului, trebuie să oprești. Da, inclusiv la galben.
Oprirea în coloană la semafor va fi făcută de în spatele vehiculelor, nu intercalat între benzi sau între vehiculele de pe banda 1 şi trotuar sau parcare.
Plecarea de pe loc se va face lin, fără a brusca motocicleta şi fără grabă, deoarece trebuie menţinută distanţa de siguranţă, iar coloana se poate opri brusc.
Atunci când ești oprit primul la semafor, la plecarea de pe loc trebuie să te asiguri că nu sunt încă pietoni angajaţi în travesare şi să nu pleci primul în grabă, deoarece pot trece încă vehicule care au forţat culoarea galbenă a semaforului.
Dacă unii participanţi la trafic te vor claxona pentru a grăbi plecarea de la semafor, nu trebuie să te grabești şi să rişti să oprirea motorului. Nu ai face decât să pierzi şi mai mult timp.

Gropile:
Când ocoleşti o groapă, este indicat să te asiguri şi din spate, să nu fii depăşit prea aproape de o maşină pe partea stângă sau de un motociclist sau biciclist pe dreapta (presupunând că circulă pe banda 1).
Dacă nu ai timp sa ocolești groapa sau obstacolul, vei frâna cât se poate înainte, apoi vei elibera frânele și vei trece peste – drept (perpendicular) fără a manevra stânga sau dreapta ghidonul, ţinând braţele relaxate şi picioarele bine sprijinite pe scăriţe.
Eliberezi frânele pentru a lăsa roțile să se învârtă și să treacă mai ușor peste obstacol. In plus, amortizoarele nu vor mai fi comprimate și zdruncinătura nu se va resimți puternic.

Liniile de tramvai:
La intersectarea cu linii de tramvai, le vei aborda în unghi cât mai apropiat de 90°.
Când este nevoie să circuli pe linia de tramvai, urcarea pe linia metalică nu va fi facută Niciodată în paralel cu metalul. Va fi făcută cu o mişcare asemănatoare slalomului între jaloane, permiţând astfel abordarea şinei de tramvai întâi cu roata față, apoi cu roata spate. De asemenea, nu frâna cu cauciucul pe metal. Frânează înainte de a croșeta linia sau după ce ai făcut croșetarea.

Ploaia:
Dacă plouă abundent, vizibilitatea asupra drumului va fi redusă. Astfel, va trebui redusă şi viteză, iar atenţia asupra celorlalţi participanţi la trafic va trebui sporită, întrucât este posibil să nu observe motocicleta.
În lipsa altor sisteme anti-aburire, viziera se va lăsa foarte puţin deschisă, pentru a evita aburirea. Se va şterge cu un singur deget, nu cu toată palma, pe direcția stânga-dreapta, nu sus-jos.

Carosabil ud:
Pe drum ud, se reduce viteza şi se merge uşor subturat, încât dacă se accelerează din greşeală, roata spate nu va pierde brusc aderenţa. Aderenţa scade, iar spaţiul de oprire creşte considerabil pe carosabil ud. Este indicat să se mărească distanţa de siguranţă și să frânezi mai lin și nu brusc.
Atentie! Apa acoperă groapa. Bălțile pot ascunde gropi sau guri de canal descoperite. Îți recomand să ocolești bălțile, pe cât se poate.

Praful:
Praful sau nisipul existent pe asfalt micșorează aderența roților la sol. Circulă cu atenție sporită, fără a face manevre bruște și folosește frâna de motor. Acționează lin și cursiv comenzile de frână, pentru a nu pierde aderența.

Pietriș:
În zonele cu pietriș sau nisip adânc folosește numai frâna de spate. La frânarea roții de față, aceasta poate aluneca într-o parte sau se poate afunda. Nu te încorda și nu brusca ghidonul în încercarea de a face motorul să mearga drept. Cu cât mergi mai relaxat, cu atât mai lin va merge motocicleta.

Oprirea:
Manevra de oprire se va semnaliza cu cel puţin 50m înainte şi va fi efectuată numai în zone unde este permisă.

Claxonul:
Ai voie să claxonezi pentru a evita o situație periculoasă. Nu ai voie să cerți alți participanți la trafic folosind claxonul.

Calmul:
Ca motociclist, elev/candidat: e bine să îți menţii calmul în toate situaţiile şi să nu te grăbești în executarea manevrelor, riscând pierderea controlului asupra motocicletei. Nu aduce injurii la adresa celorlalţi participanţi la trafic, chiar dacă aceştia te claxonează sau îți îngreunează circulaţia in trafic.
De asemenea, nu efectua manevre care să determine ceilalţi participanţi la trafic să îşi modifice direcţia sau să încetinească pentru evitarea unei coliziuni.

Parcarea:
Semnalizezi intenția de a opri. Anulezi semnalul, oprești motocicleta din buton şi din cheie, apoi vei permite pasagerului coborârea. Vei asigura suportul de sprijin lateral (cricul), după care vei coborî de pe motocicletă. Sau vei coborî de pe motocicletă şi vei asigura suportul de sprijin central (dacă motocicleta are cric central).

Iti doresc Asfalt uscat si iti pregatesc alte sfaturi utile in Ghidul Motociclistului Începător!
Diana Porumb